Primele imagini publicate de Ucraina cu luptele din Herson: „Iar au fumat rușii unde nu trebuie”

de: Cătălina Burghelea
30 08. 2022

Biroul prezidențial al Ucrainei a raportat, marți, lupte grele în regiunea Herson din sudul țării, o zonă ocupată de forțele ruse, unde Kievul spune că a lansat o contraofensivă pentru a încerca să recucerească teritoriul. Președintele Volodimir Zelenski a promis, luni, că armata ucraineană va lua înapoi tot ce-i aparține, dând asigurări că va urmări soldații ruși „până la graniță”.

Prima înregistrare dezvăluită de Ucraina cu luptele din Herson

Un ofițer al armatei ucrainene a publicat, marți seară, ceea ce pare a fi prima înregistrare video cu luptele din Herson de la declanșarea contraofensivei Kievului în această regiune din sudul țării. Clipul a fost distribuit de colonelul Anatoli Stefan, care, de-a lungul războiului, a anunțat eliminarea mai multor generali și comandanți ruși, precum și a unora dintre militarii mai cunoscuți ai lui Vladimir Putin.

Armata rusă, ironizată de un colonel celebru

Stefan notează că imaginile au fost surprinse în afara orașului Tavriisk (Herson), ocupat de forțele armate rusești în primele săptămâni ale invaziei, precizând în stilul ironic caracteristic că, „din nou, ei (n.r. – rușii) au fumat în locul greșit”.

Deși alte filmulețe cu ceea ce pare a fi contraofensiva în jurul orașului Herson au apărut pe platformele sociale, clipul distribuit de colonelul ucrainean este catalogat drept prima instanță în care armata țării publică imagini video cu luptele din această regiune.

Apel la jurnaliști și politicieni

Luni după-amiază, după ce presa națională a anunțat că a început mult așteptata bătălie din sudul țării, consilierul prezidențial Mihailo Podoliak a făcut apel public către jurnaliștii și politicienii de la Kiev să nu difuzeze informații despre ofensiva din Herson, altele decât cele transmise pe canalele oficiale ale Ministerului Apărării și forțelor armate ucrainene.

„Înțeleg dorințele și visurile voastre. Totuși, sugerez să trecem la un format de comentariu prudent cu privire la oricare dintre acțiunile noastre militare”, a îndemnat omul lui Zelenski.

„De aceea, aș dori să reamintesc încă o dată tuturor politicienilor, experților și liderilor opiniei publice (este clar că ei știu totul mult mai bine decât executorii direcți) despre importanța de a nu manipula și de a nu specula informațiile despre desfășurarea operațiunilor militare înainte de declarațiile oficiale ale reprezentanților Forțelor Armate sau ale Ministerului Apărării al Ucrainei”, a subliniat Podoliak.

Sudul țării, epicentrul unor bătălii grele

Kievul a confirmat, marți dimineață, că regiunea Herson a devenit epicentrul unor lupte grele, după ce armata ucraineană a atacat aici aproape pe toată lungimea frontului. Șeful adjunct al autorităților instalate de Kremlin în regiune, Kirill Stremousov, a fugit în Federația Rusă în urmă cu o zi, de unde a dat asigurări că ofensiva ucraineană este „zadarnică”.